Roxana Rugină

Cand eram mica, ma bucuram de fiecare calatorie cu trenul. Numai zgomotul ta ga dam-ta ga dam ma inveselea cu bucuria plecarii. Si vocea care anunta trenul…parca anunta un drum spre fara griji.
Astazi trenurile au uitat sa-mi fie dragi. Si nu pentru ca sinele nu mai miros a plecari frumoase si locuri noi ci pentru ca vorbesc aici de trenurile CFR. Si tocmai pentru ca suntem intr-un stadiu atat de dezonorabil la capitolul transporturi feroviare , as vrea sa nu insir un pomelnic de dezamagiri si reprosuri, cum tot imi vine sa spun CFR (CeFraieRi noi ca va dam bani). As vrea sa-i laud pentru cei 4 pasi de furnicuta pe care i-am sesizat in ultima vreme la CFR:
- ideea cu vagonul special pentru biciclete; pacat ca e doar pentru un tren si doar pe ruta Bucuresti – Brasov
- casa de bilete din Carrefour ca poate se gandesc sa bage si electronice in gara, sa nu mai pierzi trenul ca doamna de la ghiseu vorbeste la telefon sau zice ca pur si simplu nu-ti da bilet ca pleaca trenul
- vocea care iti ureaza “bine ai venit” si “drum bun”, chiar si cand esti intr-un accelerat
- ruta Gara de Nord – Otopeni cu cele 45 de minute de mers cu trenul si apoi autobuzul care ne inhiba un pic entuziasmul vizavi de initiativa
…toate astea, impreuna cu controloarea care s-a purtat intr-un mod fortat de training-uri de zambete si amabilitate, suna a ceva. Parca a 0,1% continut de interes. Ca-n restul CFR-ului sunt multe E-uri. Adica conservanti. Adica de ce sa schimbam ceva, daca merge si asa?

Bafta baieti si s-auzim comunicate de bine!
p.s. m-am abonat la newsletter, asa ca astept vesti

Nu-mi place cand cineva:
lasa lumina aprinsa degeaba,
arunca ambalajele pe strada,
uita sa scoata din priza aparatura, mai ales cand pleaca vreo 2 saptamani in concediu,
tine usa la frigider deschisa 20 de minute cat se hotaraste sa-si aleaga micul dejun,
arde gazu la propriu si la figurat,
da drumul la robinet si-l lasa asa de dragul de-a auzi cum curge apa.
Nu-mi plac toate astea pentru ca sunt semne de neglijenta si indiferenta. Si daca nu-ti place sa auzi asta despre tine, watch this:

Sursa:@exarhu

Michael este autorul unui nou tip de poezie. Poezia cu forma fixa numita: micropoezia.

“Facebook is about people you used to know; Twitter is about people you’d like to know better” – Ivor Tossell

Am dat peste citat aici.

Sursa foto: twittermoms

Am incercat aceasta experienta pe jumatate aseara, cand am fost la concertul U2 3D la cinema-ul The Light in Liberty Center.

Cum e un concert U2 3D?

Pai mecanic vorbind e un concert live, filmat in Buenos Aires si proiectat pe ecrane cu cele mai noi mijloace tehnice: mai multe camere, efecte 3D, producţie în timp real.

Cat despre emotii as fi vrut sa fie mai asurzitor, sa aplaud si sa nu ma retin doar pentru ca U2 nu ma aud, sa dansez fara sa-mi dau seama ca-s intr-o sala de cinema, sa intind mana spre ei cum si ei faceau de altfel.

In final as fi vrut sa fi fost ei acolo si nu un film. As vrea sa merg la concert U2 for real. Pana atunci o sa tin minte si experienta U23D.

Daca vreti sa mergeti, gasiti programul aici.

Cu ocazia “crizei gmail” – blocat astazi pentru mai mult de 2 ore, am primit un link catre site-ul asta. Si va intreb si eu la randul meu:
Ati putea sta o zi online fara google?

si daca da, cum ar fi?
Vedeti aici cum se reflecta criza gmail on twitter.

Uite o expozitie la care voi merge:

Fotograful roman Simion Buia, care traieste de cativa ani la Dusseldorf, expune – incepand cu 13 februarie – pentru prima data la Bucuresti. Expozitia „Maschere di Venezia“, deschisa intr-un spatiu neconventional (sediul unei banci) pana pe 13 martie, cuprinde 20 de fotografii inedite atat in ceea ce priveste subiectul (lucrarile reprezinta masti venetiene), cat si tehnica (printuri fotografice imprimate pe panza), pozele fiind realizate la ultimele cinci editii ale Carnavalului de la Venetia (eveniment ce se desfasoara anual inca din 1268). La inceputul acestui an, Simion Buia a expus la Timisoara peste 100 de fotografii reprezentandu-i pe cativa dintre cei mai importanti actori ai teatrului romanesc: Radu Beligan, Mircea Albulescu, Dorel Visan, Victor Rebengiuc etc., in cadrul unei expozitii numite „Actorii si fotograful“. (sursa: Money Express)

Proaspat intoarsa de la carnavalul din Germania, ma intreb ce-i face pe oameni sa se costumeze si ce-i determina sa-si aleaga un anumit outfit. Impresia mea de dupa carnaval e ca un costum e un alt eu. Si cand nimeni nu-ti mai stie identitatea, te poti bucura mai mult de fest. Un prieten de acolo imi spunea ca nemtii au voie sa se distreze numai de carnaval si festivalul berii. Oricum ar fi asta, nemtii stiu sa se distreze si cu, si fara masti.

p.s. Pe cand un carnaval si in Romania?

Ce este informatia? Cum ajungi la ea?
Am gasit aici o incursiune logica destul de inspirationala. Urmariti:

In concluzie, informatia nu exista. Noi, oameni dam forma informatiei prin tot ceea ce facem.