Singura legatură de aici, între motivul pentru care nu am curaj să merg cu bicicleta în Bucureşti şi cum imi voi aduce aminte de Michael Jackson, acum că nu mai e, stă într-un moonwalking bear. Sau altfel, o campanie genială pentru siguranţa bicicliştilor, aici:
Site-ul oficial al campaniei:dothetest
Mă gândeam că şi ţigările sunt un instrument de social networking, dar în viaţa reală. Credeţi că reţelele sociale creează dependenţă?
Aştept păreri de la toţi prietenii mei virtuali şi din viaţa reală 
mă sufoc în cutia asta plină de fum
dragostea e înfăşurată în folie de plastic astăzi
ştiu că te enervează lipsa semnelor de punctuaţie
dar trebuie să încetezi să fugăreşti pisica
care fugăreşte şoricelul acela în bucătărie
oare de unde a apărut
nu e nici toamnă măcar
cînd eram mică şi alegeam cocenii de porumb
nu ştiu sigur dacă s-a întîmplat asta
dar eram mică şi alegeam cocenii de porumb şi găseam cuiburi de şoricei şi erau mici şi roz
şi o întrebam pe mama de ce se numesc cuiburi că doar nu sînt păsări
şi tu o să zîmbeşti acum
pentru că mă vezi mică şi verde şi îmbrăcată în rochiţă şi trebăluind şi cu genunchi juliţi şi mîini murdare şi întrebînd-o pe mama dacă şoarecii sînt păsări totuşi
iar dacă mai scriu “şi” în fraza următoare o să te încrunţi
mi-am dat seama din nou ştiam am ştiut întotdeauna de fapt că prea puţini oameni înţeleg ce scriu eu aici
sau de ce scriu eu aici
puţin îmi pasă
nu m-au înţeles nici cei pe care i-am iubit întîmplător mi-au citit textele şi au dat din umeri
nu prea pricep eu expresia asta
umerii sînt doar nişte componente care trebuie înşurubate
acum tu n-o să ştii dacă urma un semn de întrebare sau de exclamaţie
la dracu
de fapt te doare-n pulă
şi prima virgulă de pe ziua de azi urmează aici,
ar fi fost mai firesc să pun punct
dar nu-mi plac punctele
decît dimineaţa la prima oră cînd perdeaua de borangic se îngălbeneşte a soare
cînd mă doare capul cînd mănînc carne cînd nu port ochelari cînd mă spăl pe dinţi
îmi vin cuvinte în minte
mi s-a întîmplat mai demult să fiu fericită
te-am minţit cînd am spus că nu mai am nevoie de prieteni şi vin negru şi poveşti cu frunze
mă simt singură şi sînt zile în care îmi amintesc perfect orice gest pe care l-am făcut altădată cred că atunci îmi construiam amintirile
într-o zi o să-mi cumpăr o maşină de scris o să scriu o să public o să arunc apoi toate cărţile pentru că de fapt nici nu contează va fi o altă carte despre ratare şi speranţă tragică şi cu moarte probabil la final cu flori şi vise şi sex şi oameni urîţi special de urîţi multe simboluri şi multe semne de punctuaţie probabil cu ceva cuvinte aprobate pe jumătate de dex astea vînd frunze culori
ştiu şi cum va începe prima frază e cheie ce mă enervează cei care scriu “keie” sau “kee” îi urăsc la fel cum urăşti tu cîinii cu botul plin de spume la fel şi cu cei care scriu “doo” în loc de două
există excepţii desigur
mi-am mai amintit ceva îţi povesteam mai demult despre culori
anotimpuri şi începuturi de poezie de discuţiile acelea îmi e dor cînd mîncam împreună în pat felii lungi de pîine prăjită cu brînză topită
ştiu că n-ai înţeles nimic
sau ai înţeles totul dar ţi-a rămas în minte prima propoziţie sau ultima sau mijlocul oricum n-o să o priveşti ca pe un întreg
mă seacă oamenii ca tine
pe care îi iubesc
Autorul confesiunii aici.
Nu scriu despre noile sporturi ale brandului de ţară 1 şi 2, ci despre noul videoclip Depeche Mode, filmat în România. Melodia nu spune multe, dar intră la favorites datorită actriţei Maria Dinulescu. În contrast cu background-ul rămâne la fel de frumoasă şi în postură de soldat.
Mă bucură când văd România într-un videoclip Depeche.
Mai multe aici.
Mi-a atras azi atenţia un post de pe Techcrunch despre Compete Facebook nearing Google, Yahoo. Nu ştiu cine e mai mare şi mai tare în acest moment, dar cert este aceste comunităţi online sunt adevărate epidemii sociale. Înainte era MySpace, acum e Facebook, în curând va fi Twitter. Ne putem uita la grafice şi ne minunăm cum o comunitate online ajunge foarte aproape de cel mai mare motor de căutare.
Discuţia despre care e cel mai tare din parcare este lipsită de substanţă însă. Concurenţa între cele 3 entităţi online nu cred că ţine de numărul unicilor. Google este Google, Facebook nu va putea niciodata fi Google, iar Twitter e cu totul altă mâncare de peşte. Aşa că până să apucăm să spunem că Facebook is the new Google, mai bine mai vedem ce înseamnă ele cu adevărat pentru acei unici vizitatori şi uite aşa împăcăm şi capra şi varza.
Şi pentru că la început a fost cuvântul, aici sunt litere şi cifre. Aflate pe o insulă, iată ce ajung să facă:
via etre
Cunosc 2 oameni care se iubesc exact aşa, ca-n filme: cu declaraţii lăsate pe un post-it drăguţ, cu discreţie şi nebunie la un loc cu crizele, pe fugă, pe bune, de-adevăratelea. Deci se poate!
Inspiraţia aici.
De la mersul pe biclă, la discursuri publice şi până la chestii mai mari şi mai importante decât crezi că poţi suporta, tu copil aşa cum te crezi încă, nepregătit să le faci faţă. Azi am învăţat că nimeni nu se naşte învăţat, dar orice se poate învăţa. Şi poţi ajunge să faci extraodinar o chestie dacă perseverezi. Don’t stop!
Şi un filmuleţ ilustrativ de la Andrei:
