Roxana Rugină

In vacanta.

Din seria am vazut si proiectii potrivite la teatru:

El i-a luat Ei un inel. Inelul nu era nici din ala de aur si nici n-avea diamant. Dar inelul ala avea o poveste:

“si s-au casatorit si-au trait impreuna fericiti pana la adanci batraneti”

Aseara am fost la Green sa vad piesa lui Peca, Picabo/Pinguini. Din metafora pinguinilor am ramas cu cateva fragmente delicioase, mai jos. Textul integral il gasiti aici, dar cel mai bine mergeti la piesa

Pinguinul Pierre: Nu văd nici o legătură cu crima.
Pinguinul Iverssen: Cum nu vezi nici o legătură cu crima? Dacă lanţul de fast-food-uri ar fi funcţionat aşa cum trebuie, tu şi reverendul Dreyfuss nu v-aţi fi întâlnit nicicând, iar pinguinul Jones ar fi putut să comande prin telefon sandwich-uri cu carne de morsă şi mult ketchup.
Pinguinul Pierre: Deci lanţul de fast-food-uri local e de vină pentru aceste crime odioase.
Pinguinul Iverssen: Care crime?
Pinguinul Pierre: A, scuze, am vrut să spun crimă. Această crimă odioasă. Mă tem că sunt nevoit să îi dau în judecată.
Pinguinul Iverssen: Vei da în judecată lanţul de fast-food-uri?
Pinguinul Pierre: Da, lanţul de fast-food-uri şi internetul.
Pinguinul Iverssen: Dar internetul n-are nici o vină.
Pinguinul Pierre: Nici o vină, zici? Te înşeli, prietene, internetul poartă toată vina. Dacă n-ar fi fost el, lanţul de fast-food-uri nu s-ar fi extins niciodată.
Pinguinul Iverssen: Într-adevăr, pinguinule Pierre, ai gândit foarte bine. Ai dreptate. În acest caz, vom da în judecată usa.
Pinguinul Pierre: Vom da în judecată usa?
Pinguinul Iverssen: Da, usa şi greenpeace. Sub pretextul că ar abuza de internet şi că l-ar fi transformat într-un gigant comercial/politic.
Pinguinul Pierre: Noi urmărind de fapt să obţinem…
Pinguinul Iverssen: Nu e clar? Dominaţia mondială! Controlul absolut!
Pinguinul Pierre: Vom conduce lumea!
Pinguinul Jones: Vom conduce lumea?
Pinguinul Iverssen: Tăcere, prieteni pinguini, gândul rostit e pe jumătate uitat. Iar noi suntem pinguini.

Uneori mi se pare totul portocaliu, lumea e portocalie – şi verde, şi amară, şi dusă…

Lumea e plină de pinguini. Şi de oameni-pinguin. Dar gândeşte-te cum ar fi apărut, în lumina unui reflector, pe o scenă pustie, în mijlocul unei turme de pinguini, morse şi foci, gol-goluţ şi cu o expresie tâmpă pe chip, un om adevărat, aşa, din senin. Îţi spun, am fi dat lovitura. Acum, am fi mâncat mii de sandwichuri cu carne de morsă şi mult ketchup.

Am gasit un proiect foarte, foarte, foarte frumos. Poate ca par prea entuziasmata si chiar sunt . Sunt asa pentru ca se poate. Din toamna imi doresc sa fac acelasi lucru pentru Bucuresti cum fac cei din clipul de mai jos:

Cel  mai aproape de tara noastra, Letscolourproject merge sa coloreze Lyon-ul si Parisul. Din pacate nu pot ajunge in weekend-ul ala, dar as vrea taaare mult daca se poate, sa strangem ajutoare sa facem si la noi.

Hai sa coloram, vreti?

DOR a lansat vineri un hastag despre amintiri de cand aveam #16ani. Un topic care a atras multe reply-uri si simpatii. Pentru majoritatea care-au scris aici, subiectul a generat mai mult decat interactiuni. Am vazut conversatii bazate pe dorinta de cunoastere, de impartasire a lucrurilor pe care oamenii le au in comun.  Nu e de mirare ca mecanismul conversatiilor de interes general functioneaza cu succes in online.

Interesul fata de topic a  fost de mirare pentru cativa:

Am intalnit aceleasi reactii si la topicul deschis de Monica: #carteatapreferata.

Pentru acesti curiosi ma intreb daca au aceleasi dileme si cu prietenii din offline. Cand cunoasteti o persoana si descoperiti ca aveti chestii in comun cu ea, va intrebati daca discutia purtata la un party sau eveniment este un teasing? Cred ca nu.

Insa cu siguranta practicati socializarea fortata (networking-ul) cu un scop anume. Asa ajung suspiciunile manifestate online sa transpara interesele noastre reale.

Daca nu am dreptate, spuneti-mi voi de ce suntem atat de circumspecti vizavi de conversatiile libere din social media?

Nu ti se pare c-am inceput gresit?

Parca-i un oximoron tot ce-i legat de “blog“… Cuvantul asta ma-ncurca de cate ori vreau sa scriu ca scriu pe blog. Ma deranjeaza de cate ori as vrea sa-ti spun draga tie, scriitorule si stiu ca lumea ti-a pus deja eticheta: “blogger”. Ma enerveaza ca bunica ii zice bloc si crede ca-mi petrec noptile mutandu-ma din bloc in bloc.

La tine in cap cum suna?

Cand doamna educatoare ne-a citit prima data Gandacelul, eu eram singura care plangea din grupa. Am ramas, insa si acum, la fel de usor atinsa de viata micilor insecte. De curand am descoperit o superba serie de animatii despre lumea celor nevazute. se numeste Minuscule si gasiti multe aici. Ca sa va convingeti am selectat cateva cu greu, pentru ca mie imi plac toate la nebunie. Astept sa-mi spuneti daca v-au placut si voua. Vizionare placuta!