Roxana Rugină

M-a lovit pesimismul si vreo cateva zile m-am autodispretuit pentru a fi luat aproape o pozitie abulica vizavi de viata si lucruri si ceea ce  ar trebui sa faca un om. Dar mi-am revenit din nou, destul de rapid . Mi-am acoperit ochii si-urechile de frica  ”plansului de mila” si abordarii “asta e, n-ai ce sa faci” si-am zis ca ma tin departe, cat se poate. O aruncati poate cu rosii in mine si-o sa ziceti ca nu-i asta atitudinea corecta. Si eu o sa tip pentru ca n-o sa-mi ajunga mainile sa-mi acopar urechile, sa nu v-aud.

Vreau sa vad lumea vesela si lucrurile bune care se intampla in jurul meu si sa fac PR care sa-i educe pe oameni, sa vorbeasca de  BINE si sa ajute lumea PE BUNE. Si daca ziceti ca nu se poate in capitalism,  spuneti de fapt ca IKEA este o vanzatoarea de sosete in colt la magazinul Unirii cu super marfa, calitate “3 la 10 lei”. Si ca putem sa dam lumea inapoi, sa nu mai avem nevoie de comunicatori pentru companii, pentru ca nu ne mai place sistemul? hmm…

Azi m-a mai suparat tare o chestie mica. Era o stire pe site-ul Ikea cu titlul: Nunta Printesei Victoria a Suediei; continut despre nunta printesei Suediei (detalii istorice despre monarhie si detalii despre ce face Ikea in Romania cu aceasta ocazie). Util si placut. Vad mai incolo si-o stire pe EVZ. Titlu: Ikea Romania: Poftiti la prajiturica printesei. Acelasi continut tratat cu otrava din titlu.

M-am suparat si prea afectata poate, m-am apucat sa caut vinovatul in acest caz: jurnalistul cu ironia, PR-ul disperat sau sistemul? Ghici ce? Nu stiu a cui e vina. Poate ca nici nu e de suparare. Pana la urma despre ce vorbim?  Ca sa fiu exacta subiectul e compus din: o prajitura, o printesa care se marita intr-o tara departe de noi si un magazin de mobila care face si da gratis clientilor cate o prajitura a printesei. Cum ar veni subiectul acesta ar trebui sa fie o veste buna pentru romani?

De la ras la plans am gasit solutia de la plans la ras: fa ceva misto si PR-ul vine bine de la sine.

La fel de bine cum i-ar sta PR-ului de la Ikea si daca si-ar baga un pic coada aici.

S-aveti numai chestii misto de facut azi!

DOR a lansat vineri un hastag despre amintiri de cand aveam #16ani. Un topic care a atras multe reply-uri si simpatii. Pentru majoritatea care-au scris aici, subiectul a generat mai mult decat interactiuni. Am vazut conversatii bazate pe dorinta de cunoastere, de impartasire a lucrurilor pe care oamenii le au in comun.  Nu e de mirare ca mecanismul conversatiilor de interes general functioneaza cu succes in online.

Interesul fata de topic a  fost de mirare pentru cativa:

Am intalnit aceleasi reactii si la topicul deschis de Monica: #carteatapreferata.

Pentru acesti curiosi ma intreb daca au aceleasi dileme si cu prietenii din offline. Cand cunoasteti o persoana si descoperiti ca aveti chestii in comun cu ea, va intrebati daca discutia purtata la un party sau eveniment este un teasing? Cred ca nu.

Insa cu siguranta practicati socializarea fortata (networking-ul) cu un scop anume. Asa ajung suspiciunile manifestate online sa transpara interesele noastre reale.

Daca nu am dreptate, spuneti-mi voi de ce suntem atat de circumspecti vizavi de conversatiile libere din social media?

Niste studenti din Varsovia se dau in spectacol cu skill-urile dobandite in facultate. Show-ul inregistrat = super buzz pentru promovarea facultatii. Bravo lor!

via trendhunter.

Stiati ca masa furnicilor de pe Pamant e mai mare decat cea a tuturor oamenilor adunati la un loc? Daca faceti un calcul, poate va ganditi sa promovati un produs cu ajutorul furnicilor. Mai jos o incercare de diseminare a mesajului:

Dedic acest filmulet comentariilor lui Alex despre online.

Ca de fiecare data PR forum imi da un sentiment si apoi ma dezamageste. Nu ma refer la organizare si nici la speakeri, ci la nivelul la care s-au purtat discutiile. Daca vreti sa aflati mai multe detalii la Elena gasiti esenta a ceea ce s-a twitterit si despre ce s-a vorbit la Titus care a facut live blogging de la eveniment. Recomand post-articolul Elizei care puncteaza foarte bine importanta pregatirii  jurnalistului care stie sa creeze continut de calitate, indiferent de e destinat online-ului sau nu, la fel cum subliniaza necesitatea obiectivitatii omului de PR in raport cu aceste canale de comunicare ce dincolo de a transmite un mesaj, au scopul de a creste vanzarile in majoritatea cazurilor. Aici as fi vrut si eu de fapt sa se ajunga in discutiile de la PR forum.

In prezent, dincolo de toate disputele, lucrurile se schimba asa cum e normal sa se schimbe. Poate ca ne place sa-i spunem social media revolution, poate ca suntem reticenti si ne asteptam ca maine sa se sparga acest balon mare creat in jurul online-ului si al importantei acestui mediu, dar oricum schimbarea tot are loc. Pentru ca oamenii schimba paradigma, odata cu ei o fac si brandurile. Iar brandurile despre care tot vorbim noi si incercam sa le dam o fata umana, nu au decat sa-si innoiasca garderoba cu haine noi si sa se imbrace in sentimente.

Da, emotiile si sentimentele vand mai bine apoi la raft! Iar in perioada ce va urma un brand cu valori puternice si care se adapteaza la noile canale de comunicare are toate atuurile sa convinga si sa-si atraga fani. Exemplu:

In caz ca v-ati entuziasmat cu Pepsi, reveniti-va pentru ca la noi, acum schimbarea e inteleasa cam asa:

Nota de subsol din comentariile de la PR Forum: tot despre online & offline via hotnews.

Sa zicem ca esti om de comunicare sau de marketing si vrei sa fii la curent cu ultimele noutati din domeniu. Normal ca te uiti si la altii sa vezi ce fac si cum fac. Auzi peste tot ca social media is next big shit. Sa zicem ca ai acum si strategia si povestea si bugetul cu care poti sa-i faci praf pe toti. Si vrei sa faci great work.

Eu din facultate recunosc ca n-am invatat nimic despre online, dar am invatat  ca inainte sa scriu ceva, ar fi bine sa ma informez despre ce scriu. De aceea, cred ca ar fi bine ca inainte sa livram asteptari clientilor, sa stim despre ce vorbim. Si daca vrem sa urmam trendul sa stim si la ce ne asteptam de la oameni care produc schimbarea.

Si cum viata bate filmul, tot viata bate si online-ul. Asa am invatat eu la ce sa nu ma mai astept de la cei prezenti online. Sa va povestesc. Eram intr-o seara la o petrecere, vreo 20 de persoane toti romani si prietena mea frantuzoaica, Julia. Timp de vreo 5 ore am facut ce face tot romanu’ la o petrecere mai o vorba, un pahar de vin si-un mafia ca sa intretinem atmosfera. Plecam apoi la o alta petrecere “multiculturala” cu rezidenti belgieni, francezi, niste nemti si cativa italieni. Am schimbat rapid cadrul si limba, dar nu si cultura. Nu mai descriu diferentele dintre cele doua grupuri, in detaliu. Concluzionez direct, desi nu-mi place sa generalizez, ca romanii chiar au o problema cu “ce zice lumea despre mine”.

Treaba cu “lumea” incepe de la cum ma imbrac, cu cine umblu, pe unde umblu, ce zic si ajunge la UGC (user generated content) in online. Cum am mai spus, practic cu ego-surfing-ul si am grija de imaginea mea in mediul online sau cel putin nu-mi incarc poze cu ultimul sutien cumparat pe Flickr (exagerez, va dati seama), dar asta nu ma impiedica sa spun ca sunt de multe ori inhibata in ceea ce priveste comportamentul social si online si offline. De altfel cred ca mai toti suntem inhibati cand nu spunem “nu stiu”, daca nu stim sau cand nu facem ceva pentru ca nu vrem sa fim asociati cu x sau y, etc. Si asta vine din principii gresite si o educatie traditionala care a dat prea mult timp atentie la ce zic ochii lumii. Mama mea si iar revin la vorbele ei, draga, spunea asa: “voi face ce spune lumea, cand imi va da lumea sa mananc. Pana atunci fac cum cred, atat timp cat eu ma intretin”.

Revenind la online, cred ca romanii sunt constipati cand vine vorba de implicare, de generare de continut si idei. Asa ca poti sa ai un super blog si 5000 de prieteni  pe FB si nshpe mii de click-uri pe un banner si sa nu insemne nimic. Intrebarea “cum ii facem sa se implice?” ar fi mai corect pusa astfel “hai sa-i invatam sa se implice”. Si hai sa ne autoeducam si sa ne observam mai bine comportamentul inainte de a vorbi de schimbarea lui.

Pentru ca nu vreau sa fiu plina de prejudecati, iau concursul asta ca pe un test al celor afirmate mai sus. Daca la un anunt simplu  adunam peste o suta de cv-uri ale celor mai infocati pasionati de publicitate, vreau sa vad acum cati sunt asa dornici si creativi incat sa-si puna mintea la lucru si sa genereze idei cu care sa se laude si sa se prezinte cu mandrie.

Cu incredere ca se poate!

A trecut o zi de cand s-a dat drumul la noua retea de socializare google buzz si toata lumea vorbeste despre asta. Eu inca folosesc yahoo ca a doua adresa de mail, asa ca gmail-ul l-am lasat in urma cu contactele. Azi am stat insa mai mult pe el ca sa vad despre ce e vorba. Buzz-ul are cateva chestii care-mi plac: spatiu nelimitat de afisare, timeline care afiseaza in top un post mai vechi daca a fost comentat chiar acu 1 secunda, share-ul de google reader si mai altele, despre care au scris altii mai buni ca mine.

Ma gandesc deja la un switch de la yahoo la gmail, pentru ca Facebook-ul il am pe yahoo. In acelasi timp maica-mea care a inteles cate ceva din facebook si de curand si-a facut cont de twitter, acum vrea un blog. Un switch invers, fata de trend-ul comunicarii online. Am incercat eu sa-i explic cum e cu FB, iar acum probabil urma sa ma duc acasa sa-i arat si cu Twitter-ul cum sta sau mai degraba se invarte treaba. Ce ma fac insa cu google buzz? Cum ii explic eu mamei nebunia asta noua? Nu de alta, dar ea spune ca nu vrea sa ramana in urma. Ea vrea sa inteleaga si asta inseamna mai mult timp. Sper si eu ca o sa se convinga, ca nu are ea nevoie de lucruri din-astea in viata ei.

Si mai sper sa-nteleaga si generatia ei (X) ca noi din generatia Y trebuie sa fim superficiali, intr-o directie constructiva. Pentru ca daca nu suntem, ramanem in urma.  Si ma opresc ca sa nu devin acida! Oricum n-am prea mult timp de scris pe blog. Va explic alta data cum e cu switch-ul  de la social media traditionala la cea moderna. In caz ca nu mai am timp nici de asta, poate vreti sa cititi aici.  :D

Mama mea iubeşte mult copiii şi florile. Eu o iubesc şi o admir mereu pentru ce mă învaţă.

Iată o lecţie de PR venit din suflet, fără facultăţi şi studii de comunicare.

Ieri m-am întors la birou după cea mai lungă vacanţă din ultimii 3 ani. Acum 3 ani însă, nu mi-era aşa greu să-mi intru în ritm. 2010 pare a fi un an destul de greu de ţinut pasul cu tendinţele.

PR-ul trece printr-o perioadă de schimbări majore. Dar cum orice sfâşit este şi un nou început, mai ales pentru cei tineri, e timpul schimbării. Am terminat de ceva timp facultatea şi mă gândesc că viitorii mei colegi de breaslă învaţă tot după aceleaşi cursuri. Realitatea pentru care profesorii îi pregătesc ţine doar de trecut, însă. Iată un exemplu de interacţiune cu consumatorul în zilele noastre:

Social media, presa online,  Iphone-urile, androidul, internetul mobil, realitatea augmentată, e-book-urile si HDTV sunt realitatea de astăzi.

S-a terminat cu schemele de organizare a unei conferinţe de presă pregatite cu 2 luni înainte. Astăzi PR-ul serveşte consumatorul interesat de răspuns în timp real.

De aceea, cred eu că PR-ul a fost dintotdeauna Cenuşăreasa ştiinţelor comunicării. După advertising şi BTL, azi apare a treia soră vitregă: online-ul. Iar dacă realitatea e ca-n poveste, PR-ul o să plece cu prinţul, dacă se schimbă la timp.