Roxana Rugină

Ce se intampla cu Twitter?
Mesajul lasat de hackeri pe site este urmatorul:

U.S.A. Think They Controlling And Managing Internet By Their Access, But THey Don’t, We Control And Manage Internet By Our Power, So Do Not Try To Stimulation Iranian Peoples To….
NOW WHICH COUNTRY IN EMBARGO LIST? IRAN? USA?
WE PUSH THEM IN EMBARGO LIST
Take Care.

Later edit: daca aveti aceeasi parola pe twitter ca si la alte conturi, ar fi bine s-o schimbati, zice TechCrunch.

Copii fiind vroiam să ne dăm mari. Şi inventam tot felul de gogomănii pentru asta. Brandul personal pe atunci se măsura în numărul de centuri negre la karate şi catralioanele măsurate cu rigurozitate pentru orice.

Am crescut şi am schimbat registrul, dar jocul a rămas acelaşi. Avem un brand care se dă şi el mare. Pentru asta cineva a inventat o nouă gogomănie: expresia “rulează fin”.  N-am reuşit să găsesc o definiţie nici măcar în dicţionarul urban, dar ce ştiu e că-i de bine. Adică dacă brandul tău e mişto, înseamnă că “rulează fin”.

Vezi aici care branduri rulează fin printre bloggeri.

Joi am fost la Green Conference, un eveniment ce reunea oameni din ong-uri, companii cu programe de CSR și bloggeri cu implicare în programe sociale. În ultima parte de Green Social Media Cristi Manafu, Adrian Soare, Bobby Voicu, Alex Negrea și Adrian Ciubotaru au vorbit despre oportunitățile pe care canalele new media le oferă ong-urilor pentru a susține diverse cauze sociale și programe de responsabilitate. M-am bucurat să vad în sală oameni din ong-uri care-și doreau să învețe cum pot aborda lumea prin intemediul online-ului. Puteai citi pe fața lor curiozitatea naivă cu care încercau să-nțeleagă new media. Dar oricât de interesați ar fi fost ei de provocările internetului și de rețelele sociale, mi-ai dat seama că simțul civic are de partea sa 2 categorii de susținători diferiți.

Prima categorie este reprezentată de cei care produc schimbarea.

Și despre oamenii care fac lucruri, o să scriu mai jos o scurtă povestire.

Aseară, în drum spre casă cu 381, am primit o lecție de responsabilitate socială, dacă-i pot spune așa. Stăteam în autobuz în picioare, lângă un bărbat, cam pe la 20-30 de ani. Era ceva ciudat la el. L-am văzut de când s-a urcat: avea mișcări bizare care mă faceau curioasă. Omul s-a sprijinit de bara din fața geamului care desparte cabina șoferului de călători. În tot acest timp șoferul îi povestea cuiva la telefon că are probleme cu copilul care “nu vrea să-nvețe carte”. Se întreba dacă n-ar fi mai bine să-l trimită la țară, pentru că acolo măcar ar putea să facă ceva. Bărbatul de lângă era din ce în ce mai agitat. Se bâ’âia dând din cap șoferului care nu-l vedea, să nu facă asta. A început chiar să mormăie ceva împotriva șoferului. Privind-ul mai atent am observat că avea mâinile foarte mici, ca de copil. Picioarele lui erau strâmbe și capul diform. L-am analizat timp de 15 minute cum se agita pe dinăuntru fără să-și poată controla ieșirile la exterior. Lângă el era o sticlă goală de plastic înfiptă între perete și bară. Ajuns în stația de coborâre s-a smuncit să tragă sticla de-acolo și-a coborât cu ea. Urcat pe bordură, bărbatul a aruncat sticla de plastic la coș cu mânuțele lui mici, pășind strâmb și greoi spre casă.

Acel bărbat, căruia viața nu i-a lăsat mâinile puternice și i-a furat normalitatea de care noi avem parte, a făcut un gest pe care mulți dintre noi nu l-am fi făcut.

A doua categorie de oameni cu simț civic sunt cei care scriu despre primii, care-i prezintă și care vorbesc și fac cunoscute proiectele, faptele și frumusețea gesturilor primei categorii.

Avem nevoie de oameni care fac posibile proiectele sociale, așa cum avem nevoie de oameni care să vorbească despre ele. Numai împreună putem susține schimbarea în bine.

Pentru că azi timpul nu-mi permite să fac ceva pentru fiecare proiect care-mi place, aș vrea să fac trimitere acum la câteva proiecte care mi-au atras atenția și care s-au prezentat la Green Conference : Let’t do it Romania, Omuleții verzi, Lecturi urbane.

Noul widget al Twitter-ului este minunat nu doar pentru că-ţi permite să-i împarţi pe cei pe care-i urmăreşti în categorii, ci şi pentru că reprezintă un instrument de analiză rapid, gratuit şi foarte util pentru PR, dacă vreţi.

Părerea mea e că Twitter lists are un mare potenţial de exploatare de către oamenii de PR. Dacă până acum noi defineam publicurile ţintă după diagrame şi făceam poveşti despre target-ul nostru, Twitter ne arată acum clar care este, cine este şi cum este targetul targetului nostru. Putem accesa listele clienţilor noştri, consumatorilor, jurnaliştilor, bloggerilor şi tuturor celor cu care vrem să comunicăm. Putem să ne dăm seama din listele lor de oameni de interesele lor, de pasiunile şi afinităţile pe care le au şi invers cine îi urmăreşte pe ei, cum sunt consideraţi, pentru ce sunt urmăriţi.
Abia aştept acum să apară un Listorious şi TweetDeck updated, iar până atunci trebuie să-mi fac timp şi eu de listele mele. Aşa cum spunea şi Manafu, sper să apară şi liste cât mai juicy, să avem şi ceva cărniţă pentru tocăniţa de PR , nu?

După evenimentul RoNewMedia m-am oprit un pic să mă întreb: o fi bine sau o fi rău că:
1000 aproape – 912 mai exact, oameni mă urmăresc pe Twitter
383 de prieteni continuă să se înmulţească pe Facebook
zilnic primesc 3 invitaţii la un eveniment, dar sunt prea obosită să merg la vreunul
sprijin cauze online, dar nu ajung să donez sacul de haine şi încălţăminte pe care le ţin pentru asta de atâta timp
de 3 zile nu mi-am mai verificat adresa personală de mail
de 1 săptămână nu am mai postat nimic aici
de 3 luni nu mai am timp de blog
de 1 an mă schimb şi cresc şi descopăr minunata lume a social media
de 2 ani citesc prea mult bloguri şi prea puţine cărţi
de 14 minute scriu la acest post, dar nu am 14 minute pentru masa de prânz.

Aseară a avut loc lansarea expoziţiei de fotografie sportivă Radu Restivan. Eu nu sunt o pasionată a fotbalului, dar evenimentul a fost de mare importanţă pentru mine şi vă explic de ce.

În urmă cu 2 săptămâni sau mai bine, Raluca a venit cu ideea să-i facem cadou lui Radu de ziua lui, o expoziţie cu propriile fotografii, dorinţă veche şi neînmplinită de-a lui Radu. Ne-a cucerit pe toţi ideea, mai ales ca Radu avea să plece o săptămână la Belgrad, timp în care noi puteam să ne organizăm.

Planul era să-i facem o expoziţie surpriză cadou. Şi pe cât de frumos suna, pe atât de greu a fost de organizat. În tot acest timp, Raluca a luat adevarate cursuri de producţie materiale (acum ştie toate dimensiunile de print digital foto, cum e cu cartonul de 100 de grame mat şi lucios şi alte nebunii), a căutat o locaţie potrivită pentru eveniment. Şi a găsit nişte oameni dragi la gradina de vară Capitol care ne-au ajutat. Apoi ca la carte ne-am ocupat de protocol, programul expoziţiei cu proiecţii şi lumini. Cel mai greu a fost să-l aducem pe Radu acolo şi să nu afle nimic.

Am apelat la tertipuri, i-am schimbat programul de lucru la job şi l-am convins pe Radu să vină la un foto session pentru un eveniment. Cu toate astea ultima zi înainte de lansare a fost cea mai dificilă. Trebuia să-l ţinem pe Radu departe de internet. Adică el blogger, redactor la Libertatea online să fie departe de site-urile care-i promovau deja propria expoziţie foto. Lumea începea deja să-i lase comentarii pe blog, cum că au auzit că are expozitie. Noi încercam să facem diversiuni de la subiect, să nu banuiască, să nu caute nimic. Aveam zeci de conspiraţii şi combinaţii în cap, am dat o zi întreagă refresh pe blog urmărind ca cineva să nu-i strice surpriza.

Şi-a fost surpriză, cum spune el aici şi “cel mai frumos cadou”. Oricum e greu să mai faci surprize, surprize pentru generaţia web 2.0.

Voi ce credeţi?

Singura legatură de aici, între motivul pentru care nu am curaj să merg cu bicicleta în Bucureşti şi cum imi voi aduce aminte de Michael Jackson, acum că nu mai e, stă într-un moonwalking bear. Sau altfel, o campanie genială pentru siguranţa bicicliştilor, aici:

Site-ul oficial al campaniei:dothetest

Mă gândeam că şi ţigările sunt un instrument de social networking, dar în viaţa reală. Credeţi că reţelele sociale creează dependenţă?

Aştept păreri de la toţi prietenii mei virtuali şi din viaţa reală

Mi-a atras azi atenţia un post de pe Techcrunch despre Compete Facebook nearing Google, Yahoo. Nu ştiu cine e mai mare şi mai tare în acest moment, dar cert este aceste comunităţi online sunt adevărate epidemii sociale. Înainte era MySpace, acum e Facebook, în curând va fi Twitter. Ne putem uita la grafice şi ne minunăm cum o comunitate online ajunge foarte aproape de cel mai mare motor de căutare.

Discuţia despre care e cel mai tare din parcare este lipsită de substanţă însă. Concurenţa între cele 3 entităţi online nu cred că ţine de numărul unicilor. Google este Google, Facebook nu va putea niciodata fi Google, iar Twitter e cu totul altă mâncare de peşte. Aşa că până să apucăm să spunem că Facebook is the new Google, mai bine mai vedem ce înseamnă ele cu adevărat pentru acei unici vizitatori şi uite aşa împăcăm şi capra şi varza.

Am ales să-mi fac licenţa pe o temă care mă interesează dincolo de notă, diplomă sau domeniul în care lucrez. Subiectul lucrării îl reprezintă modelele comportamentale ale membrilor din comunităţi online. Nu vreau să vă plictisesc cu teorii, dar vreau să vă recomand un filmuleţ care pe mine m-a ajutat mai mult decât toate cărţile de teorii  şi studiile citite despre comunităţi online.

Astăzi suntem revoluţionari într-o societate care se transformă la nivel global. Pentru că o revoluţie nu are loc când oamenii adoptă noile tehnologii ci când oamenii îşi schimbă comportamentul datorită acestor tool-uri. Teoriile de ieri despre comportamentul omului în societate nu mai sunt astăzi valabile.

Îi contrazic pe toţi cei care sunt împotriva tehnologiei sau pe cei care cred că Facebook sau Twitter sau SL şi altele de genul sunt o pierdere de timp. Îi contrazic astăzi pe toţi cei care cred că ajungi să nu te mai bucuri de viaţă, să nu mai ai prieteni şi alte zeci de contraargumente, pentru că stai online.

Astăzi toate aceste comunităţi online asigură progresul social. Ele oferă oamenilor oportunităţi infinite de socializare, de dezvoltare personală şi de implicare. Indivizii sunt preocupaţi să câştige încrederea opiniei publice, mai mult decât o făceau înainte. Pentru că atunci nu le păsa. Pentru că până acum nu erau expuşi şi nu aveau mijloacele necesare de a se exprima direct atâtor oameni. Astăzi avem o responsabilitate mai mare din punct de vedere social. pentru că un rău social apare on google. Pentru că avem nevoie de reputaţie online ca oameni să poată avea încredere în noi, offline. Astăzi suntem mai umani. Chiar dacă stăm în faţa ecranului, nu suntem roboţi. Calitatea umană de a ajuta este pusă în valoare de zeci de ori mai rapid prin contribuţia noastră în cadrul comunităţilor ai căror membri suntem.

Astăzi avem cu toţii acces la toate aceste mijloace de comunicare, socializare şi implicare. Astăzi participăm la evoluţia şi revoluţia societăţii în care trăim.

Vă recomand să vizionaţi acest documentar realizat de Banyak Films despre efectul tehnologiilor asupra relaţiilor dintre oameni.

Us Now from Banyak Films on Vimeo.