Roxana Rugină

Pentru ca unii oameni nu pot zambi si au nevoie de noi sa zambim pentru ei. Pentru ca sunt cativa dintre cei care nu pot zambi pentru ca nu stiu cum se face.

Pentru ca zambetul este cel mai bun medicament pentru suflet si sufletul bucuros este cel mai bun medicament pentru o viata buna. Incearca acum si-o sa ai o zi mai buna

- Mai e mult pana ajungem?

- Doar putin.

- Cat mai e?

- Putin, am zis.

- Pot sa vad de aici?

- Inca nu, dar e aproape.

- Cat de aproape?

- Nu foarte departe.

- Am trecut de jumatate?

- Da, mai avem un pic.

- Din cealalta jumatate am trecut de jumatate?

- Da.

- A mai ramas doar jumatate din cea mai mica jumatate?

- Suntem foarte aproape acum.

Aproapele asta este atat de departe. Am obosit.

Dar mi-am facut un caiet de teme. L-am ales cu grija, sa fie colorat vesel, hartia sa fie placuta la atingere si galbuie de la-nceput, sa nu-mi dea impresia c-a trecut mult timp de cand n-am mai apasat cu varful pixului pe ea. Un caietel micut ce-i drept, dar pe care vreau sa-l port cu mine zi de zi.

Stiu ca notele vor fi mici de pe acum, pentru ca tema e grea si nu intodeauna iti ies problemele sau cuvintele ca sa gasesti raspunsul la ce vrei de la tine si ceilalti ca sa fii fericit. Pentru ca da, stiu ce-as vrea sa mananc deseara. Stiu deja c-o sa-mi fac o salata cu somon si asta pentru ca mi-a facut cineva o pofta teribila cu un meniu la o terasa unde-arata bine, dar nu se servea. Nu e asta. Nu e nici macar merisorul parfumat, care-mi desface narile si ma-nveseleste c-o nuanta. As vrea mai mult, sa stiu ca ce vreau, este ce vreau eu, fara sa-mi faca cineva pofta sau sa-mi dea idei de ce-as vrea, sa-mi sugereze subtil ca mi-ar trebui si asta sau poate ar trebui sa-mi cumpar asta ca sa ma simt mai bine. Nu stiu nici daca vreau macar acum, cand sunt mare sa bat din picior si mama sa-mi ia repede vata de zahar pe bat sau daca vreau sa ma tin de rochita in continuare si sa-mi rotesc o bucla in fata ei, pana-si da seama ca m-am oprit la vata cu un rost.

De astazi n-o sa mai uit caietul de teme acasa si nu mai inventez scuze.  O sa si trisez poate si-o sa va rog sa ma ajutati la teme pentru ca n-am avut timp sa ma ocup de ele. Si daca iau nota mica, tot nu raman fara lectii invatate.

Cand doamna educatoare ne-a citit prima data Gandacelul, eu eram singura care plangea din grupa. Am ramas, insa si acum, la fel de usor atinsa de viata micilor insecte. De curand am descoperit o superba serie de animatii despre lumea celor nevazute. se numeste Minuscule si gasiti multe aici. Ca sa va convingeti am selectat cateva cu greu, pentru ca mie imi plac toate la nebunie. Astept sa-mi spuneti daca v-au placut si voua. Vizionare placuta!

Astazi, cu ziua mamei, m-am tot gandit la parinti, la cei care iti dau nastere si la cei care te fac om. Despre ce inseamna sa fii parinte, scria foarte bine Marin Preda. De recitit fragmentul de mai jos din dialogul lui Moromete cu Biznae:

“Ca tu vii si-mi spui ca noi suntem ultimii tarani de pe lume si ca trebuie sa disparem. Si de ce crezi ca, n-ai fi tu ultimul prost de pe lume si ca mai degraba, tu ar trebui sa, dispari, nu eu?”… “Asa ca vezi, relua apoi Moromete in glas cu o admiratie de sine neacoperita fata, de generozitatea lui, eu te las pe tine sa traiesti… Dar rau fac, ca tu vii pe urma si-mi spui mie ca nu mai am nici un rost pe lumea asta… si ce-o sa mananci, ma, Biznae? Ce-o sa mananci, ma, tampitule, exclama Moromete apasand cu un fel de mila nesfarsita, aproape parinteasca pe ultimul cuvant, contempland parca cu jale mizeria mintala a acelui Biznae care ii spusese lui asemenea lucruri despre soarta care le era rezervata in viitor taranilor. (Nu-i spusese lui, ci lui Niculae, si de la Niculae stia si Moromete) Macar, zise Moromete mai departe, eu tot am facut ceva, am crescut sase copii si le-am tinut pamantul pana, in momentul de fata – ca n-au vrut sa-l munceasca, ce sa le fac eu, toata viata le-am spus si i-am invatat , dar pe tine sa te vedem daca esti in stare cel putin de-atat! O sa fii fii in stare? Nu sa-i imbraci si sa le dai sa manance, ca asta e lesne, de mancare ii dai si unei vite in grajd, dar ce le spui!? Ce-i inveti, fiindca un copil chiar daca nu-i intra lui in cap cat e mic, cand se face mare isi aduce aminte… Fiindca degeaba o sa le spui tu vorbe, c-o fi, c-o pati, ca mai destept catine nu mai e nimeni, din fapte ei o sa vaza ca nu esti nici destept si nici n-ai ce sa le spui si or sa ajunga de capul lor si or sa te invete ei pe urma minte cand oi imbatrani. Ori sa-si stearga picioarele petine, ca n-ai stiut sa faci din ei oameni…”