Dar mi-am facut un caiet de teme. L-am ales cu grija, sa fie colorat vesel, hartia sa fie placuta la atingere si galbuie de la-nceput, sa nu-mi dea impresia c-a trecut mult timp de cand n-am mai apasat cu varful pixului pe ea. Un caietel micut ce-i drept, dar pe care vreau sa-l port cu mine zi de zi.
Stiu ca notele vor fi mici de pe acum, pentru ca tema e grea si nu intodeauna iti ies problemele sau cuvintele ca sa gasesti raspunsul la ce vrei de la tine si ceilalti ca sa fii fericit. Pentru ca da, stiu ce-as vrea sa mananc deseara. Stiu deja c-o sa-mi fac o salata cu somon si asta pentru ca mi-a facut cineva o pofta teribila cu un meniu la o terasa unde-arata bine, dar nu se servea. Nu e asta. Nu e nici macar merisorul parfumat, care-mi desface narile si ma-nveseleste c-o nuanta. As vrea mai mult, sa stiu ca ce vreau, este ce vreau eu, fara sa-mi faca cineva pofta sau sa-mi dea idei de ce-as vrea, sa-mi sugereze subtil ca mi-ar trebui si asta sau poate ar trebui sa-mi cumpar asta ca sa ma simt mai bine. Nu stiu nici daca vreau macar acum, cand sunt mare sa bat din picior si mama sa-mi ia repede vata de zahar pe bat sau daca vreau sa ma tin de rochita in continuare si sa-mi rotesc o bucla in fata ei, pana-si da seama ca m-am oprit la vata cu un rost.
De astazi n-o sa mai uit caietul de teme acasa si nu mai inventez scuze. O sa si trisez poate si-o sa va rog sa ma ajutati la teme pentru ca n-am avut timp sa ma ocup de ele. Si daca iau nota mica, tot nu raman fara lectii invatate.
. Sunt asa pentru ca se poate. Din toamna imi doresc sa fac acelasi lucru pentru Bucuresti cum fac cei din clipul de mai jos:
